Ponta, despre studiile Corinei Dumitrescu la Stanford: I-am dat termen până luni să lămurească lucrurile

Ponta, despre studiile Corinei Dumitrescu la Stanford: I-am dat termen până luni să lămurească lucrurile
Publicat: 04/05/2012, 17:50
Actualizat: 04/05/2012, 22:18

Premierul desemnat Victor Ponta i-a dat termen până luni Corinei Dumitrescu, ministrul nominalizat pentru preluarea portofoliului Educației, să clarifice situația studiilor sale la Stanford, menționate în CV, după ce în presă au apărut informații potrivit cărora aceasta nu ar fi absolvit un program finalizat cu diploma al universității.

„Am discutat cu domnia sa să lămurească lucrurile cât mai rapid pentru că nu-i normală situația. Are obligația să lămurească lucrurile, să vă informeze și să vă explice tuturor cum stau lucrurile cu adevărat. I-am dat termen până luni să vă aducă la cunoștință (presei-n.r.) cum stau lucrurile”, a declarat Ponta.

În CV-ul Corinei Dumitrescu, rectorul Universității Creștine Dimitrie Cantemir, propusă de Victor Ponta pentru preluarea ministerului Educației, apare menționat faptul că, în 1996, a urmat cursuri de Drept Internațional la Universitatea americană Stanford.

Reprezentanții prestigioasei universități din SUA au precizat pentru Hotnews.ro că nu au găsit date oficiale care să ateste că Dumitrescu ar fi fost înscrisă sau ar fi absolvit un program finalizat cu diploma al universității.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
România va avea încă un Drum Expres. Conexiune rapidă între două mari orașe
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×